Ca părinți, ne dorim să oferim copiilor noștri tot ce e mai bun pentru a fi sănătoși și bucuroși. Acest lucru îl știm de când bebe este încă în burtică. Ce nu știm este că începutul poate fi destul de provocator și că uneori ne simțim copleșiți în încercarea noastră zilnică de a împlini nevoile lui de bază – cea de hrană, de somn suficient, de contenere etc. Mama începe să fie foarte obosită după câteva luni în care nu a mai legat somnul de noapte, iar gândurile despre ce ar putea face ca bebe să fie mai liniștit nu îi dau pace.
Diversificarea aduce și ea provocări noi pentru mamă, cu atât mai mult sunt multe curente, toate susținute de studii care, de multe ori, vin cu recomandări care se bat cap în cap. Zâmbetul și achizițiile celor mici sunt resursele care ne dau energie zi de zi să mergem mai departe.

Înțelegem aceste lucruri, pentru că, mame fiind, am trecut și eu prin ele. Tocmai de aceea am creat acest seminar despre somnul și alimentația bebelușului, pentru ca ție să îți fie mai ușor să iei cele mai bune decizii pentru voi, primind o imagine cât mai completă despre aceste 2 subiecte. Ne dorim ca pe parcursul acestor 3h30 să îți dăm nu numai informații valoroase, dar să îți cultivăm și încrederea în tine.
Cui se adresează?
Seminarul se adresează părinților de oriunde din lume care au copii cu vârsta cuprinsă între 4 luni și 1 an și care sunt dornici să afle informații ajutătoare despre somn, despre alimentație și despre legătura dintre ele.
Cine îl susţine?
Seminarul este susținut de Mona Ciurezu și Claudia Buneci.
Mona este Psiholog și specialist în Somnul copilului și al adultului și mama a doi copilași simpatici. Mai multe detalii despre Mona și despre activitatea ei găsești pe site-ul www.bebedoarme.ro
sau pe pagina ei de facebook .
Pe mine mă știii, cred. Sunt health coach, tehnician nutriționist și mama a 3 băieți. .
Ce vei afla?
1. Secțiunea somnul copilului
Importanța calității somnului pentru copii și impactul acestuia asupra dezvoltării lor
Cauzele posibilele ale problemelor cu care te confrunți (adormirea greoaie, trezirile nocturne, lupta cu somnul)
Cum îți poți ajuta copilul să pună bazele unui somn sănătos în această perioadă, să doarmă mai bine, să fie odihnit;
Cum îl ajuți să își facă un program de somn și să țineți oboseala sub control (știai că nu toți copii își pot face singur un program de odihnă?);
Care sunt diferențele dintre semnele de somn și cele de oboseală;
Care este temperamentul copilului tău, cum influențează acest lucru somnul și cum îl poți ajuta;
Regresiile somnului din primul an de viață;
Influența emoțiilor asupra somnului și cum îl poți ajuta să-și exprime ziua emoțiile pentru a nu fi influențat noaptea de ele;
Plânsul copilului, nevoie de descărcare emoțională și refugiu esențial în crearea unui atașament sigur
Importanța echilibrului tău (vei învăța strategii de echilibrare emoțională care vor influența atât la somnul copilului cât și starea ta de bine).
În cadrul seminarul vom discuta de asocieri, însă nu vom detalia metode de schimbarea modului de adormire, pentru acest obiectiv este nevoie să accesați Pachete personalizate sau Programele dedicate acestui obiectiv fiind nevoie de ajutor suplimentar personalizat în implementare.
2. Secțiunea alimentația copilului
Când și cum începem diversificarea?
Cum știm că este pregătit bebelușul pentru mâncare solidă?
Despre ritualul mesei
Când introducem carnea și cerealele? Ce anume alegem? Argumente pro și contra.
Cât de importante sunt statisticile – care sunt semnele că bebelușul meu este sănătos
Despre diverse reacții ale bebelușului:
o Cauze
o Cum acționăm
o Despre importanța florei (inclusiv sugestii de probiotice naturale)
Calitate vs cantitate: ce alimente alegem pentru cel mic pentru a maximiza aportul de nutrienți
Despre superalimente și suplimente
Când înțeleg că îi este foame bebelușului?
Cât este suficient?
Cum ar trebui să arate farfuria bebelușului meu? Detalii despre proteine, grăsimi, carbohidrați
Importanța hidratării
Considerații despre imunitate
Cât timp durează?
Acest seminar durează 3h.
Cum îl poți vizualiza?
După achitarea seminarului, vei primi în inbox-ul tău link-ul pentru a-l accesa.
Cât investești tu?
Cost: 390 lei
Dacă ești interesată de achizița acestui seminar, te rog să îmi scrii la claudia [at] pofta-de-viata [.ro] sau direct la rubrica Contact.
Cu drag,
Mona și Claudia
