Nu ezitați să cereți ajutor când sunteți copleșite și nu mai faceți față. Poate fi o rudă, o prietenă sau chiar un medic de specialitate. Nu e o rușine să nu mai poți. Pe cei care nu vă înțeleg, iertați-i! Starea emoțională a mamei menține echilibrul în familie!
Invitata acestei rubrici în luna mai este Elena Santos. Pe Elena nu o cunosc (încă!) personal, dar o urmăresc în social media și îmi place foarte tare naturalețea și stilul ei de viață. Ea scrie pe blogul acasacumami.ro. Este mamă de 3 copii și cred că are multe de împărtășit cu noi, mai ales că cel mai mare copil al ei are 16 ani!
Iată cum se descrie Elena: „Sunt mămică de 3 preocupată de starea de bine a familiei mele. Avem copii minunați (de 5, 11 și 16 ani), sunt soția unui bărbat extraordinar, de pe meleaguri iberice, cu bune și mai puțin bune, ca și mine de altfel. Amândoi suntem acum un întreg bine închegat. De la General Manager de hotel de lux, după 18 ani de carieră în industria ospitalității, acum sunt General Managerul căminului meu (doar că…eu ordon, eu execut :). Mă încântă să îmi organizez casa, să decorez, să îmi plantez propriile legume pentru ca familia mea să se dezvolte sănătos și armonios, să aibă confort atât fizic cât și emoțional. Mă bucură să împart cu alte mămici parte din universul nostru, despre cum mi-am organizat casa, cum și ce gătesc, cum și cu ce curăț prin casă, ce trucuri aplic și funcționează, dar mai ales cum îmi cresc și educ cei 3 copii.”
1. Cum e să fii mamă de 3? Și cum s-a mai schimbat viața ta odată cu creșterea copiilor?
Este amuzant, minunat și de-o potrivă horror (glumesc). Este inexplicabil de minunat sentimentul meu de împlinire când îi privesc, când ne petrecem timp împreună fie și 30 de minute dar în același timp este și un maraton al răbdării. Vârste diferite, diferențe mari, fiecare cu personalitatea lui, deseori vulcanici. Da, clar viața se schimbă și după primul, dar și după al 3 le-a.
2. Te-ai pregătit cumva să devii mamă? Dacă da, cum?
Nu, nu m-am pregătit, s-a întâmplat. Lucram pe vapor de croazieră cu logodnicul meu, actualul soț și am ascuns sarcina cât am putut. Nu aveam de unde și cum să mă informez atunci în 2002. Am ieșit la țărm și mi-am cumpărat o carte. Asta a fost tot ce aveam cu mine, o carte și mult curaj la 24 de ani. Cartea se numește What to expect when you’’re expecting. Un must have. Am născut în Portugalia, fără mamă, fără pile sau tanti moașă cum se poartă acum. Am avut frici dar pas cu pas am fost deschisă să învăț iar cei din Portugalia mi-au fost alături.
3. Dacă te-ai informat, simți că te-a ajutat acest lucru?
La următoarele sarcini da, m-am informat. În special la ultima. După 35 de ani sunt multe schimbări în corp și sunt necesare alte tipuri de analize. Da, m-a ajutat mult faptul că m-am informat din surse sigure. Am trecut cu bine și situații de anxietate ce duceau sigur la depresie dacă nu admiteam la timp că am nevoie de ajutor.
4. Ce și când ți-a fost cel mai greu ca mamă?
Uf, tot timpul ne este greu căci ne dorim tot ce e mai bun pentru pruncii noștri, însă sunt momente când depășesc fricile de zi cu zi. La primul copil am avut stări de șoc când am sunat de pe vapor să îi aud vocea (avea 8 luni) iar părinții mei așteptau salvarea. Legătura s-a întrerupt iar eu am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare (figurativ vorbind, eram în mijlocul oceanului totuși). Copilul avea febră căci îi ieșeau caninii, însă 4 ore aveam pulsul în gât și căutam peste tot o soluție să sun iar acasă. A fost crunt. Am albit pe o parte a capului. A urmat apoi, pe la 3 ani, extragerea lichidului din cap. O lovitură banală în cheia de la clanța ușii s-a transformat în cea mai mare sperietură. Au urmat episoade și cu cel de-al doilea copil, Rihanna, care a sărit de pe casă pe nisip, dorind să zboare! Îi mulțumesc Cerului că s-a ales doar cu o entorsă la picior. La al 3 lea copil am trecut iar prin momente de anxietate când la analizele din trimestrul 2 a fost suspectă de sindrom Down. 21 de zile am așteptat rezultatul. 21 de zile în care am murit și înviat zi de zi. Și, ulterior, după câțiva ani chiar, au apărut pe fond emoțional stări anxioase mai mari, ușor depresive.
5. Ce anume te-a luat prin surprindere, ce nu a fost deloc cum te așteptai?
Acum învăț odată cu fiul meu cum să fiu un părinte responsabil, un prieten bun dar și bodygardul din umbră. Nu pot să nu îmi fac griji când tentațiile sunt la tot pasul.
6. Ce crezi că te-ar fi ajutat să mai știi înainte de a fi mamă?
Eu cred că totul se învață, nu trebuie să știi mare lucru de dinainte. Dacă ți s-a transmis de acasă blândețea, respectul, bunătatea și iubirea, restul vin de la sine.
7. Ce nu s-a întâmplat așa cum te așteptat? Ce te-a surprins după naștere?
Modernismul. Fetele mele mă surprind la fiecare pas. Uneori sunt prea mature pentru vârsta lor, uneori compar joaca lor sau timpul nostru cu ceea ce am trăit noi și nu prea îmi place ce se întâmplă în zilele noastre. Copiii nu mai văd bucuria în jocurile simple de afară – elasticul, frunza, țară țară, ascunsa.
8. Eu vorbesc pe site despre diverse lucruri pe care mamele le pot face pentru a avea poftă de viață. Tu cum stai la acest capitol? De unde te încarci?
Mi-am creat ritualuri. Uneori citesc (rar), uneori vorbesc cu plantele din grădină. Da, am un ritual și dimineața și seara. Nu, nu este despre demachierea tenului, deși la ridurile mele de la ochi ar trebui, este un ritual simplu, spiritual, pe care îl voi respecta cu strictețe cât voi trăi. Mă rog Bunului Dumnezeu să mă ierte, să mă întărească și, îi mulțumesc și seara și dimineața pentru tot ce sunt, tot ce am și tot ce mi se întâmplă! Fără El eram să mă pierd în frici!
8. Cum se împarte timpul tău acum? Care sunt proiectele tale acum?
Pe lângă treburile casnice și copii am un blog și vlog despre universul meu așa cum e el. Acasacumami.ro este blogul și scriu despre trucurile și soluțiile mele în gospodărie, despre rețete, grădinărit, curățenie, economisire. Cel mai importan proiect al meu început în ianuarie este Campania Depresia mamelor, echilibrul familiei. Îmi doresc cu acesta campanie nu doar să conștientizăm că mamele au nevoie de terapie emoțională, ci să devină un must do, unul dintre acele puncte de pe lista de analize a fiecărei gravide și ulterior în primul an de mămicie. Momentan învăț cum trebuie făcută campania să poată fi mediatizată la nivel național.
9. Ce tip de informații consideri tu că o viitoare mamă ar trebui să caute prioritar înainte de naștere? Dar după naștere?
Aș spune că dacă există iubire și sprijin al partenerului restul vin de la sine însă nu e suficient. Un medic bun și blând care să urmărească evoluția sarcinii, să răspundă tuturor întrebărilor, să fie acolo în caz de urgență, un spital normal ce oferă sprijin informații tinerei mame, ulterior un pediatru la fel de răbdător și blând. Cel mai important este sprijinul emoțional. Dacă toți membrii familiei ar contribui la sănătatea emoțională, cu siguranță mama ar fi o fericită.
10. Ai un mesaj pentru mamele care sunt la începutul acestui drum?
O, da, mesajul meu este despre ajutor, blândețe, iertare și iubire. Nu ezitați să cereți ajutor când sunteți copleșite și nu mai faceți față. Poate fi o rudă, o prietenă sau chiar un medic de specialitate. Nu e o rușine să nu mai poți. Pe cei care nu vă înțeleg, iertați-i! Starea emoțională a mamei menține echilibrul în familie. Să auzim de bine, să ne mai scriem și când suntem bunicuțe….
Elena, mulțumesc mult pentru cuvintele tale calde!
Celelalte invitate ale acestei rubrici au mai fost: Gabriela Urda, Raluca Loteanu și Ana Maria Ciobanu
