Dialoguri cu și despre mame
„Femeia trebuie să înțeleagă că nașterea este un eveniment care o va schimba pentru totdeauna și că trebuie să-și asculte corpul, să-l respecte pentru efortul făcut, să aibă grijă de sănătatea ei fizică și mentală, să învețe să ceară ajutor și să se accepte pe sine, așa schimbată cum este.”
Răspunsurile Claudiei m-au purtat în timp, acum aproape 7 ani, când mi-am ținut în brațe primul copil. M-a străbătut un fior în tot corpul și mi-am adus aminte cât de grea mi s-a părut nașterea mea ca mamă. Am rezonat tare cu ce a scris Claudia aici, și nu numai pentru că suntem amândouă mame de gemeni. Cred că cu tărie că M A M A are nevoie de mai multă susținere de la societate – informal și formal.
Pe Claudia Liute Byrne am cunoscut-o pe grupul acela fain de mame despre care vorbește și ea mai jos. Faptul că avem amândouă gemeni, dar și opiniile ei argumentate fain, a făcut să o remarc destul de repede. După ce Claudia a lansat platforma dupanastere.ro, am început să colaborăm, având în vedere interesul nostru comun.
Te invit să citești acest interviu emoționant, scris „la cald”, dacă vrei – adică de către o mamă care încă este în postpartum – nu, nu în acele 40 de zile acceptate social, ci în acel postpartum prelungit din care o mamă iese după ce încep copiii să doarmă noaptea și după ce ea se regăsește pe sine.
Pentru că cred că ar trebui să se vorbească mai mult despre ceea ce se întâmplă după naștere, am invitat-o pe Claudia într-o discuție live pe grupul Mame cu pofta de viață, în care să povestim mai multe pe această temă. Așadar, ne poți urmări vineri, 21 iunie, ora 14, când intenționez să vorbim pe șleau despre părțile frumoase ale maternității, dar și despre dificultăți și mai ales despre SOLUȚII.
- Claudia, tu avut o viață profesională foarte solicitantă și interesantă. Poți să ne spui câteva lucruri despre cariera ta și despre cum a fost pentru tine când ai devenit mamă?
Într-adevăr, cred că aș putea scrie un bestseller cu viața mea pre-copii. Când eram mică, mă visam mediator de pace, corespondent de război sau creator de modă 🙂 și mai târziu, când chiar a trebuit să mă îndrept către o profesie, am încercat să iau esențialul din fiecare dintre ele, să amestec și să văd ce rezultă. Am ajuns să fac comunicare în domeniul umanitar. Am lucrat cu Națiunile Unite în tabere de refugiați din Iordania, Liban și Irak, am fost responsabilă de comunicarea publică a UNICEF-ului în statele balcanice din timpul crizei refugiaților din 2015-16, am coordonat campanii de advocacy în sprijinul minorilor migranți, am fost consilierul domnului ministru de afaceri externe Aurescu, am fost invitată de NATO să vorbesc despre comunicarea de criză în cadrul evenimentului lor anual și cât timp am fost însărcinată am lucrat tot cu UNICEF în cadrul biroului regional pentru Europa de la Geneva.
Deși am avut o sarcină gemelară, nu a fost considerată cu risc. Am dus sarcina până pe la 38 săptămâni și ceva, am mers cam o oră în fiecare zi, am făcut yoga, am mâncat (în general) sănătos. Până să-mi țin în brațe proprii copii, nu mai ținusem în brațe vreun nou-născut. Sunt singură la părinți. Habar nu aveam ce înseamnă să ai grijă de un bebeluș, darmite de doi. Având în vedere că m-am păstrat activă și ocupată profesional toată sarcina, nu am avut prea mult timp să mă gândesc la cum va fi și am crezut cumva că ca fi la fel de calm totul precum a fost sarcina. A spune că m-am înșelat ar fi o minimizare crasă.
- Ce anume te-a luat prin surpindere, ce nu a fost deloc cum te așteptai?
Totul m-a luat prin surprindere. A fost ca și cum a apărut o tornadă la mine în casă, în viață, mi-a făcut totul praf și nu a mai plecat. M-a surprins recuperarea și durerile aferente. M-a surprins procesul alăptării și cât de greu a fost și cât de mult mi-a displăcut. M-a surprins faptul că muream de somn și nu reușeam să dorm. M-a surprins faptul că al meu corp, chiar și la 2 ani și jumătate de la naștere, nu și-a revenit. Mușchii abdomenului încă sunt separați, spatele încă mă doare și deci nu pot să-mi car copiii prea mult, și încă nu reușesc să dorm o noapte cap-coadă, pentru că nici acum copiii nu dorm legat.
După cum cred că știi și tu, a avea gemeni nu înseamnă a avea doi copii. Înseamnă că uneori par a fi o turmă. Înseamnă plânsete stereo, înseamnă că unul fuge în stânga înspre mașini, și unul fuge în dreapta înspre o groapă și tu trebuie să te împarți sau să alegi pe care îl salvezi primul. De aceea, eu nu am știut ce presupune o cafea cu prietenele în timp ce bebelușul suge liniștit sau doarme în marsupiu. Și fiindcă m-am muls odată la 3 ore 24/24, nu am ieșit prea mult din casă în primele 8 luni. Mă așteptam de asemenea să fie plică casa de prietene și rude, ceea ce nu s-a întâmplat deloc.
- Ce crezi că te-ar fi ajutat să mai știi înainte de a fi mamă?
Cred că este foarte important să vorbim despre disfuncțiile și afecțiunile post-partum, deși cred totodată că majoritatea femeilor gravide nu vor să afle lucruri mai puțin plăcute despre ce se întâmplă după. Mi-ar fi plăcut să existe mai multe informații despre ce poți face în al patrulea trimestru pentru a-ți recupera puterile, corpul și mintea mai repede. Mi-ar fi plăcut să existe o moașă care să vină acasă periodic pentru a-mi arăta ce să fac, cum să am grijă de bebeluși și cum să am grijă de mine. Aș fi vrut să știu dacă e bine sau nu să porți corset, aș fi vrut să știu ce și cum să mănânc pentru a-mi ține hormonii în frâu, nu pentru a slăbi.
- Cum simți că te-a transformat mămicia? Ce s-a schimbat la tine?
Pentru mine maternitatea, cum am spus și mai sus, a fost ca o tornadă și încă nu consider că mi-am revenit. De când am născut sunt extenuată, deci am mai puțină răbdare, sunt mai furioasă și mai puțin tolerantă. Capacitatea mea de concentrare nu mai este la fel de bună, imunitatea este la pământ, fapt care se vede în fiecare guturai și gripă pe care le iau de la copii. Din punctul de vedere fizic, nu mai sus la fel de rezistentă și de puternică, am rămas cu tot felul de dureri.
Pe de altă parte, am învățat tot felul de lucruri noi și utile cu care nu aș fi intrat în contact, precum informații medicale și multă multă psihologie. De asemenea, sunt mult mai empatică față de mame, și cred că față de femei în general. Fun fact: înainte să fiu mamă iubeam filmele de groază, acum nu le mai suport. Și în general nu mai suport filme în care există copii care suferă, care sunt bolnavi sau care mor – ceea ce mă face sceptică în privința faptului că voi putea reveni la meseria mea pre-copii, unde am văzut foarte multă suferință.
- Eu vorbesc pe site despre diverse lucruri pe care mamele le pot face pentru a avea poftă de viață. Tu cum stai la acest capitol? De unde te încarci?
Stau destul de prost. Sunt foarte norocoasă că locuiesc într-un oraș foarte prietenos cu familiile cu copii, astfel încât timpul petrecut cu copiii poate fi transformat oarecum și într-un timp pentru tine. De asemenea, sunt norocoasă că soțul meu poate avea grijă de amândoi copiii farp probleme, astfel încât pot în weekend sau după ce îi culcam să scriu, să citesc, să mă uit la un film. Încerc să am grijă de mine și să mă duc la Pilates și la kinetoterapie, mai ies din când în când la o cafea sau la un brunch bun și mă ocup de proiecte personale.
- Cum se împarte timpul tău acum, între familie și proiectele tale? Știu că ai lansat de curând un nou proiect pe care eu îl apreciez mult. Poți să ne spui mai multe despre el, te rog, și despre ce te-a motivat pe tine ca să te implici într-un astfel de proiect?
Acum este o perioadă să spunem mai liberă deoarece copiii au început creșa și am câteva ore libere în fiecare zi. Și tot zboară timpul incredibil de repede și ușor. Într-adevăr, deoarece am avut atâtea probleme fizice și psihice în perioada post-partum, am căutat să citesc, să mă informez și să caut soluții. Însă, tot ce citeam era despre bebeluș, despre toate problemele pe care le-ar putea avea, iar despre mame mai nimic, poate cel mult despre primele câteva zile de lăuzie. Găseam la tot pasul sfaturi despre cum să nu-ți cadă părul, despre sâni lăsați, despre cum să-ți menții casa curată în continuare, despre cum să ai grijă de tatăl copilului, să nu se simtă dat la o parte.
Am fost consternată să aflu că în București, darmite în restul României, nu există prea mulți specialiști în post-partum. Nu au auzit prea mulți despre diastasis recti, nu sunt prea mulți fizio-kineto specialiști care să știe cum se tratează incontinența, nu se vorbește foarte mult și deschis despre depresie post-natală, deși toate astea sunt foarte frecvente. Pe net există materiale de citit, dar mai nimic în română. Și cu cât am citit mai mult, cu atât mi-am dat seama că nu este doar o problemă a noastră în România, ci o problemă pe care o au foarte multe femei, indiferent de unde se găsesc pe glob.
Așa s-a născut dupanastere.ro. Din furia față de faptul că din momentul în care rămâne însărcinată, femeia devine un bun public. Din pornirea feministă de a veni în ajutorul femeilor care nu sunt pregătite să accepte că maternitatea este totul și că problemele fizice, psihice și sociale care decurc din ea trebuie suportate cu stoicism și cu convingerea că “așa suntem noi femeile, trebuie să suferim”.
- Ce tip de informații consideri tu că o viitoare mamă ar trebui să caute prioritar înainte de naștere? Dar după naștere?
În timpul perioadei de graviditate, societatea, de la comunitatea apropiată, la sumedenia de doctori, la persoanele total străine, se interesează de sănătatea femeii însărcinate: ce să mănânce, cum să se odihnească, cum să nu se streseze, cum să nu care, cum să fie ajutată și menajată, etc. După apariția bebelușului, atenția tuturor, inclusiv a femeii brusc înnobilate cu titlul de MAMA, se îndreaptă asupra noului născut și de cele mai multe ori rămâne pe el până când se mută din casa părintească. Uităm că nașterea unui bebeluș înseamnă și nașterea unei mame. Și prima persoană care trebuie să înțeleagă asta este însăși femeia care naște. Ea trebuie să înțeleagă că nașterea este un eveniment care o va schimba pentru totdeauna și că trebuie să-și asculte corpul, să-l respecte pentru efortul făcut, să aibă grijă de sănătatea ei fizică și mentală, să învețe să ceară ajutor și să se accepte pe sine, așa schimbată cum este.
Drept urmare cred că o femeie gravidă trebuie să înțeleagă ce i se întâmplă corpului ei, astfel încât să nu aibă așteptări nerealiste în ceea ce privește recuperarea. Se pune multă presiune pe femeie să-și revină imediat, să slăbească repede, să aibă grijă de ea, de casă, de copil și să-și aștepte soțul cu cina caldă și cu un zâmbet mare – ceea ce mie una mi se pare o glumă nu foarte bună. O femeie gravidă trebuie să știe cum să aibă grijă de planșeul pelvin, o chestie extraordinar de importantă pentru bunăstarea și sănătatea post-partum, despre care, din păcate nu se vorbește mai deloc. O femeie, gravidă sau nu, trebuie să fie în stare să recunoască simptomele depresiei și să ia măsuri pentru se vindeca.
În mod normal, o societate sănătoasă, care ține la membrii ei, va veni în întâmpinarea noilor mame cu politici publice, cu un sistem de sănătate performant și orientat către beneficiar, cu rețele de sprijin social și financiar, cu infrastructură prietenoasă cu bebelușii și cu părinții. Din păcate, în România nu putem vorbi despre așa ceva încă. Drept urmare, femeile trebuie ele însele să caute informația și să nu se mulțumească cu un sisterm bolnav. Trebuie să învățăm care sunt drepturile noastre și cum să le cerem.
- Cât de mult a contat și contează comunitatea pentru tine ca mamă? Dacă e importantă, unde te conectezi cu alte persoane cu care rezonezi și care ar fi valorile după care te ghidezi din acest punct de vedere?
Deja este super cunoscută și acceptată noțiunea că este nevoie de un sat pentru a crește un copil, dar din păcate, în socitatea în care trăim nu este mereu ușor să fii social. Deși, teoretic, suntem mai interconectați decât am fost vreodată, paradoxal suntem și mai singuri decât am fost vreodată. Eu nu aveam prea multe prietene cu copii atunci când am rămas însărcinată și nu am realizat că nu mă vor înțelege. În naivitatea mea, nu luasem în considerare posibilitatea ca prieteniile noastre să aibă de suferit, așa că atunci când s-a întâmplat asta, am suferit foarte mult.
Perioada postpartum poate să fie foarte izolatoare și singură așa că este foarte important să ai o rețea de sprijin, de preferat foarmată din persoane cu valori, interese și experiențe similare, cu care să te poți întâlni și fizic, și pe care să te poți baza în situații de criză.
Eu am avut norocul de a fi adăugată într-un grup online unde se pune accentul pe respect, sprijin și pe efortul de a ne vedea și față în față, ceea ce este extrem de rar astăzi. Grupurile de mame de pe Facebook colcăie de prejudecăți și de răutăți, așa că de cele mai multe ori noile mame nu primesc sprijinul de care au nevoie în cadrul lor. Deci când am fost adăugată la acest grup am fost sceptică inițial, deoarece avusesem niște experiențe tare proaste, dar s-a dovedit a fi colacul meu de salvare. Am găsit acolo niște femei extraordinare cu care am dezvoltat adevărate prietenii în timp, femei cu care am dezvoltat proiecte profesionale, femei care, deși nu mă cunoșteau, s-au oferit să vină să-mi aducă un sendviș și o bere când eram cu fetița în spital, sau să stea cu copiii mei câteva ore ca să pot să iau o pauză.
- Ce te-a frapat ca fiind diferit în Danemarca, acolo unde tu locuiești acum, în povestea asta a „motherhood”-ului?
În primul rând Danemarca este a țară parcă făcută pentru familii. Mă pot urca oricând în orice mijloc de transport în comun și ajung la locuri de joacă, la parcuri, la plajă, la grădina zoologică, la bibliotecă, la o cafea și peste tot există facilități pentru copii. Copiii mei se pot juca fără frica de a da o mașină peste ei (sunt mai multe biciclete decât mașini), comunitatea protejează copiii astfel încât cei mai măricei se pot juca singuri afară fără frică. Spitalul pune gravidele din aceeași zonă în contact una cu cealaltă astfel încât să se formeze rețele reale de sprijin după naștere, sănătatea postpartum este luată în serios și moașa te vizitează câteva luni bune acasă pentru a te ghida. Există un sistem de creșe și grădinițe bine pus la punct, iar programul de muncă este flexibil, astfel încât părinții pot să combine viața profesională cu cea personală, de familie, mai ușor. Asta înseamnă că niciun copil nu stă la grădiniță peste ora 16:30 și vezi părinți și copii petrecând mult timp împreună în natură. De aceea cred eu că vezi familii cu 3-4 copii peste tot pe aici – pentru că este mai ușor să fii părinte aici.
- Ai un mesaj pentru mamele care sunt la începutul acestui drum?
Să-și asculte corpul și intuiția. Dacă ceva îți spune că ceva nu este ok, cel mai probabil așa este. Mi s-a dovedit asta de o mie de ori și când a fost vorba despre mine și când a fost vorba despre copiii mei. Mi-aș mai dori să văd mamele având mai multă grijă de ele și de sănătatea lor și să mai scape de sentimentele de vină și sacrificiu matern.
