Cum iți planifici mesele – program gratuit pentru mame

Draga mea,

  • Ești în pană de idei în ceea ce privește mesele tale și ale celorlalți membri ai familiei?
  • Nu te mai simți la fel de în formă și știi că trebuie să începi să schimbi alimentația ta, dar încă nu s-au aliniat planetele 🙂 să începi să faci asta?
  • Ai câteva kilograme în plus, care acum nu mai vor să plece, dar nu reușești să le dai jos, pentru că nu reușești să te mobilizezi și să ieși din ideea de „dietă” pentru a trece la cea de „stil de viață sănătos”?

Te înțeleg! Și eu am 3 copii și uneori am impresia că timpul zboară și că tare aș vrea să deleg parte din treburile astea de mamă altcuiva. Și eu să rămân cu joaca. Dar nu se poate:)! Așa că n-am avut decât să sap după soluții. La soluțiile privind mesele mă pricep după câțiva ani de practică și am zis să împărtășesc cu tine experiența mea. Trebuie să știi din capul locului că nu sunt vreun guru al organizării și nu am toate ingredientele aranjate la linie. Deci acest program nu va fi despre supra-organizare, ci mai mult despre a te ajuta pe tine să îți creezi niște spațiu mental pentru organizare, despre a vedea tu ce funcționează mai bine pentru tine și pentru a aprofunda niște pași care, sper să devină automatism după niște practică.

Recunosc că acest program este gândit în primul rând pentru TINE (și mai puțin pentru copii, soț etc)…și tare m-aș bucura ca și tu să simți că ai nevoie să te hrănești sănătos și echilibrat nu numai pentru a face față tuturor treburilor pe care le ai, dar și pentru a te bucura de viață.

✅ Așa că, dacă simți că e timpul să te simți bine în legătură cu ce mănânci, să fii (mai) mereu pregătită și să îți eliberezi timp și pentru tine, atunci acest program este pentru tine. Și vreau să te asigur că se poate să ai copii, job, viață socială și să mănânci sănătos! With a little help from my friends, desigur :)!

Acest program de 5 zile te va ajuta să:

🍲Creezi mai mult timp în viața ta, știind ce și cum vei mânca, atât tu, cât și întreaga familie.

🍲Te bucuri de mese echilibrate, ținând cont și de preferințele voastre alimentare.

🍲Îți crești nivelul de energie și să îți echilibrezi greutatea, pentru că acestea depind de această alimentație sănătoasă.

🍲Creezi liste organizate de alimente și rețete de bază pe care să le adaptezi ușor, inclusiv cu ce ai deja prin casă.

🍲Știi exact ce să faci de mâncare și cum să fii pregătită atunci când ești pe fugă.

🍲Prepari majoritatea meselor pe 3 zile ca să vezi cât de simplu este să mănânci sănătos, fără a te mai stresa continuu.

➕ multe trucuri smart, bonusuri și premii.

Începi oricând ești pregătită! Iată câte ceva dintre bonusurile pe care ți le-am pregătit:

🎁Lista de cumpărături și meniu pe 3 zile pentru inspirație.

🎁Șablon pentru planificare – pdf în care să notezi felurile de mâncare pe care urmează să le prepari pe 3 zile, timpul de preparare, modul de gătit și ordinea… practic un tabel care să te ajute să vezi concret pașii de planificare.

🎁Checklist așa da/așa nu când vrei să faci ceva rapid.

Despre mine

Sunt Claudia Buneci, Health Coach acreditat de Institute for Integrative Nutrition, consilier de echilibru hormonal life-balance și mamă a 3 copii. Lucrez preponderent cu mame și viitoare mame și subiectele centrale ale activității mele sunt ENERGIA și ECHILIBRUL HORMONAL, obținute prin stilul nostru de viață.

Nu întâmplător mă preocupă aceste subiecte. Văd în jurul meu multe femei obosite, mai ales multe mame obosite, chiar extenuate, care suferă și de dezechilibre hormonale. Aceste 2 subiecte sunt foarte legate și nu putem obține armonia corpului dacă nu le abordăm împreună.

Și alimentația noastră este o parte foarte importantă a acestui puzzle. Și ca să mănânci sănătos, e nevoie de măcar puțină planificare.

În următoarele 5 zile vei primi câte un email zilnic cu informații și mici lucruri pe care tu să le pui în aplicare. Desigur că vei primi și idei de meniuri, dar vei avea și tu partea ta de treabă. „Locul de joacă” este grupul de facebook Mame cu poftă de viață, unde te invit să împărtășești zilnic cum te simți în acest program. Iar eu voi fi acolo pentru a te susține!

Vei observa, astfel, cum mici acțiuni din viața ta vor avea impact asupra stării tale generale de bine!

Vrei să discutăm personalizat despre provocările tale?

Lasă-mi un mesaj și te voi contacta pentru a înțelege nevoile tale

Gata să preiei controlul asupra sănătății tale?

Nu mai suferi în tăcere. Descarcă ghidul gratuit sau contactează-mă pentru o discuție personalizată despre provocările tale.

Sau alătură-te grupului de Facebook pentru femei 35+ și află când va fi următorul live!