Beneficiile postului pentru detoxifierea corpului și a minții – articol A List Magazine

Postul este o practică benefică pentru sănătate, care ajută corpul să se detoxifieze. Dacă timpul, voința sau circumstanțele vieții nu îți permit să ții post timp de 40 de zile, așa cum este tradiția înainte de sărbătorile pascale și de iarnă, poți începe cu doar 5 zile pentru a oferi un impuls corpului și minții tale.

Îți las mai jos câteva paragrafe dintr-un articol scris pentru platforma A List Magazine, despre beneficiile postului in procesul de detoxifiere.

Ce este postul și cum îl abordăm pentru a susține detoxifierea?

 

Postul este o practică veche cu o istorie bogată, atât culturală, cât și religioasă. Este asociat puternic cu purificarea și regenerarea fizică și spirituală, nu întâmplător și cele mai bune perioade pentru a ține post sunt primăvara și toamna când natura renaște, respectiv se pregătește pentru sezonul rece.

De-a lungul timpului și obiceiurilor religioase, postul a fost folosit ca mijloc de purificare a corpului, de reducere a inflamațiilor, de reglare a greutății și chiar de întinerire. Dacă ne oprim în lumea contemporană, vedem cum postul a cunoscut o renaștere, ba chiar o ieșire din sfera religioasă, și a fost adoptat ca practică de sănătate.

Studiile au început să exploreze beneficiile postului asupra sănătății, inclusiv reducerea inflamațiilor, îmbunătățirea funcțiilor cognitive și chiar prelungirea duratei de viață.  

.

Cui ii este recomandat postul, cât timp, când și de ce?

Voi începe cu „de ce” – dacă în trecut, oamenii nu aveau atât de mult – prin mult mă refer atât la alimentație, cât și la responsabilități, stimuli, informații, produse de tot felul care îi îndepărtează de sine, acum trăim în era „prea multului”. Avem nevoie de mai puțin, de calitate și constant.

Postul intermitent, dar și alimentar, de exemplu, lasă loc corpului, îi dă o pauză necesară, ca să nu mai muncească atât de mult să digere, să facă, să gândească. În postul intermitent, de exemplu, care este o strategie care implică alternarea între perioade de alimentație normală și perioade de restricție calorică sau abstinență alimentară poate duce corpul în autofagie – proces celular esențial în care celulele organismului își reciclează și elimină componentele lor deteriorate sau nefuncționale. Autofagia joacă un rol important în menținerea sănătății celulare și în adaptarea la stresul metabolic sau la lipsa de nutrienți, contribuind la protejarea împotriva bolilor și la promovarea longevității celulare. 

Când? Contrar așteptărilor, nu când suntem într-o perioadă de „prea-mult”, căci vom pune și mai multă presiune pe corp, pe minte. Postul îl recomand în perioade mai liniștite, când ai un program previzibil, dormi suficient și nimeni nu te presează în nicio direcție. Primăvara și toamna sunt două anotimpuri foarte bune pentru post, căci sunt două perioade cu abundență de verdețuri, legume și fructe. 

Cui? Atât femeilor, cât și bărbaților. Dar pentru că expertiza mea este în zona de acțiune a echilibrării hormonale feminine, și mai specific a celor la premenopauză, pentru acestea recomand în primul rând postul, care să le susțină în detoxifiere și reconfigurarea traseului sineului pe drumul sănătății. 

Durata postului poate varia da la persoană la persoană, în funcție de nevoile individuale ale corpului, de stilul de viață, de voință, chiar și de statutul social.

Detoxifierea – ce este, cum apare și cum o influențează postul?

Corpul primește hrană fizică și spirituală, e îngrijit și curățat cu diverse produse cosmetice, trăiește într-un mediu mai mult sau mai puțin poluat. Toate acestea intră. Dar e la fel de important să iasă. Și aici apare detoxifierea, care este un proces natural, biologic și care se întâmplă zilnic, corpul face asta în mod natural – uneori mai bine, dacă are toate resursele de care are nevoie, alteori mai dificil – caz în care apar bolile sau diverse simptome.

Detoxifierea naturală, adică eliminarea toxinelor din corp rezultate în urma proceselor de digestie (inclusiv hormonii utilizați), este un proces complex care angrenează multiple organe. Dintre acestea – ficatul are rolul cel mai important (dovedit științific, chiar). Ficatul muncește cel mai mult, are nevoie de susținere cu nutrienții necesari pentru a elimina tot ce nu-i e de folos corpului.

Citeste articolul integral pe A List Magazine!

Vrei să discutăm personalizat despre provocările tale?

Lasă-mi un mesaj și te voi contacta pentru a înțelege nevoile tale

Gata să preiei controlul asupra sănătății tale?

Nu mai suferi în tăcere. Descarcă ghidul gratuit sau contactează-mă pentru o discuție personalizată despre provocările tale.

Sau alătură-te grupului de Facebook pentru femei 35+ și află când va fi următorul live!