Ai perioade în care emoțiile te copleșesc, simți că „nu mai ești tu”, apar anxietate, frici fără motiv, epuizare emoțională, și te întrebi dacă are legătură cu schimbările hormonale din jurul vârstei de 40 de ani?
În acest episod din Poftă de Viață vorbim despre regresii, hipnoză, emoții blocate și despre cum corpul și mintea păstrează informații pe care nu le înțelegem, dar pe care le resimțim intens în perioade precum premenopauza.
Ruxandra explică modul în care subconștientul influențează anxietatea, somnul, relația cu corpul și obiceiurile, și de ce, uneori, pentru a merge înainte, trebuie mai întâi să eliberăm ceva vechi.
Ruxandra Bulzan este psiholog specializat în hipnoză și terapie prin regresie, formator, susține workshopuri și programe dedicate lucrului cu subconștientul, eliberării emoționale și transformării personale.
