

În caz că te întrebi dacă informațiile din acest webinar sunt pentru tine, îți las câteva întrebări la care te invit să îți răspunzi:

Răspunsul afirmativ la minim 3 întrebări mă duce cu gândul la faptul că traversezi niște dezechilibre specifice premenopauzei. Felul în care alegi să trăiești, de când te trezești și până te culci, desigur inclusiv ceea ce mănânci, ceea ce alegi sau nu să suplimentezi… toate acestea sunt aspecte foarte importante care fac ca tu să treci prin perioada premenopauzei cu o mai mare sau mai mică ușurință… și să și intri mai mult sau mai puțin pregătită în etapa următoare, în menopauză, unde problemele NU TREC de la SINE.
De peste 13 ani am un stil de viață sănătos. Așa s-a-ntâmplat nu pentru că nu îmi plăcea croissant-ul :), ci pentru că provocările pe care le-am avut încă din adolescență m-au determinat să caut soluții pe care nu le-am găsit în altă parte.
Acum mai bine de 10 ani m-am decis să transform această pasiune a mea în profesie. Atunci am urmat prima școală de nutriție, cea de tehnician nutriționist. Au urmat apoi Institute for Integrative Nutrition și alte multe cursuri și cărți citite. Din 2022 urmez School for Applied Functional Medicine, așa că pentru următoarea perioadă m-am liniștit cu alte formări sau cursuri :).
Mă împlinește incredibil de mult ceea ce fac, sunt recunoscătoare provocărilor mele că m-au adus aici și sunt și mai recunoscătoare pentru că pot să pun și eu un umăr ca femeile cu care lucrez să fie mai bine în corpul lor, să se redescopere și să se simtă sexy din nou.
Ceea ce mă preocupă în această perioadă este cum să am grijă de mine în premenopauză, cu un cer cât mai senin, cu cât mai puține turbulențe. Știu că acești până la 10 ani până la menopauză vin cu fluctuații firești de hormoni și, cu copii mici, focusul pe mine nu poate fi decât o treabă conștientă.

Acum sunt în cea mai bună perioadă a vieții mele, fizic, energetic, sexual, emoțional. Și chiar dacă nu mi-e ușor să scriu despre acest subiect sensibil al hormonilor și despre cum se reflectă ei în întreaga ta viață, inclusiv în libidoul tău, fac asta ca să îți zic că SE POATE să ai o viață împlinitoare și după 40 de ani, în premenopauză.
Și cu copii mititei.
Eu am 3, dintre care o pereche de gemeni, și venirea lor pe lume a mai pus câteva cărămizi la schimbarea vieții mele. Desigur că am multă treabă cu ei, dar overall sunt pe un mare plus. Care, din nou, nu e default, ci e obținut cu intenție și lucru permanent cu mine, în diversele „șantiere deschise”, cum îmi place mie să glumesc.
Ce vine fain la pachet cu premenopauza (pentru că sunt și lucruri bune, nu doar provocări!) este acea detașare de ceea ce spun alții. Practic, pui mai ușor în aplicare acel „je m’en fous”, ceea ce îmi oferă mai mult spațiu pentru mine, pentru vocea mea autentică și pentru cuplul meu.
Nu sunt vreo „sex goddess” și spun deschis asta. Sunt o femeie care lucrează cu ea, cu corpul ei, cu cuplul ei, ca să fie bine. Și fac asta pentru că am convingerea că accesarea energiei sexuale nu înseamnă doar sex bun, ci conectare profundă la Resursa mea creativă.

Consider că eu, ca Femeie, stau în spatele tuturor activităților mele.
Și asta-mi dă energia și motivația să mă prioritizez pe mine.
Copiii mei vor o mamă fericită și împlinită. Și soțul meu la fel. Că nu degeaba se zice „happy wife, happy everything”.
Și sunt tare bucuroasă să împărtășesc cu tine în acest webinar o parte din aceste lucruri care ȘTIU că funcționează. Enjoy it!
Webinar gratuit - Cum mănânci la 40 de ani ca să slăbești și să ai focus
