Ana Maria mi-a plăcut din primul moment în care am văzut-o. Era speaker la un eveniment organizat de Digital Parents și ne-a povestit cu pasiune despre dragostea ei – scrisul. După ce devii mamă toate lucrurile din viața ta se (cam) reașază, și așa a fost și pentru Ana Maria.
Ana Maria Ciobanu este reporter la DoR din 2011. Când nu își petrece timpul cu cei doi copii, Alice și Victor, Ana caută, documentează, întreabă, scrie despre inegalitatea socială, reforma sistemului de protecție a copilului, violența în familie, discriminare. În 2017 a lansat podcastul Satul Mădălinei – un serial audio în șase episoade despre dragoste, sărăcie și costurile altruismului. Începând din martie 2018, realizează și podcastul <mame>, împreună cu Oana Sandu.
Eu ascult podcast-ul lor lunar pentru că au invitați foarte faini și îmi place tare perspectiva din care sunt puse întrebările. Sunt bucuroasă că o am pe Ana Maria prezentă la această rubrică și te invit să afli cum este mămicia pentru ea:
- Te-ai pregătit cumva să devii mamă? Dacă da, cum?
Eu credeam că m-am pregătit. Am fost mereu înconjurată de copii și mereu mi-a fost ușor să relaționez cu ei, atât ca inventatoare de povești, cât și ca spiriduș animator pe la petreceri, iar ulterior și pe teren, ca reporter. Credeam că voi fi o mamă jucăușă și extrem de relaxată. Mi-a ieșit doar prima parte.
La prima sarcină îmi amintesc că citeam mult despre ce să mănânc, îmi notam calorii și nutrienți. Citeam despre primele zile cu bebelușul, am fost la curs de puericultură, la un curs despre alăptare și la un altul despre limbajul bebelușilor și ce ne comunică diferite tipuri de plâns.
Când am ajuns la lista de cumpărături și am aterizat într-un supermarket de gen, m-am pus pe plâns că eu nu știu la ce folosesc toate maldărele de produse și că nu știu în ce m-am băgat :))
- Dacă da, simți că te-a ajutat faptul că te-ai informat înainte?
Foarte puțin. Despre alăptare, baia bebelușului, igiena cu ser fiziologic, îngrijirea buricului: degeaba luasem notițe și fusesem atentă ca la o conferință de presă. Când am avut-o pe Alice la piept, nu mai știam nimic. Eram foarte stângace și panicată. Abia atunci am realizat că degeaba ”mă pricep” eu la copii. Nu îngrijisem niciodată un bebeluș, nu avea nicio legătură cu abilitățile mele de entertainment pentru pitici.
Dar m-au ajutat într-adevăr informațiile despre plâns. Plânsul cu ”neee”, era într-adevăr de foame, iar cel cu ”ehh” era de cele mai multe ori despre nevoia de eructare.
- Ce și când ți-a fost cel mai greu ca mamă?
Am două momente dificile, unul care a ținut de sănătatea copilului, iar celălalt de alegerea de a reveni temporar la job-ul de reporter după tragedia Colectiv (când Alice avea două luni).
Și astăzi la 3 ani de când am devenit mamă, cu doi copii acasă, orice febră mă termină. Prima nu o voi uita vreodată. S-a întâmplat după o tură la munte vara cu copilul în ruscșac, nu am observat că transpirase la picioare și că, ajunși pe platou era mult mai frig. Avea 10 luni, a făcut 39, era foarte moale și ne-am dus la spital în Sinaia. Mă simțeam ca și cum i-am făcut rău în mod deliberat, asistentele țipau la mine, horror. Pediatrul ne-a spus că nu tura pe munte a dat febra, ci un virus, dar eu sunt convinsă și astăzi că a fost vina noastră. De atunci am început să exagerez cu infofolitul copiilor, deși știu că nu e bine.
Mi-a mai fost greu vara trecută când eram însărcinată cu fratele lui Alice, trăgeam tare să termin un proiect complicat la care lucrasem trei ani, ziua stăteam cu copilul și noaptea lucram. Eram epuizată, dar atât de stresată încât nu simțeam și noaptea mă trezeam din două în două ore deși înțărcasem. A fost o combinație de depresie, cu tot noianul de emoții al sarcinii și cu teama că îi răpesc ceva fiicei noastre aducând pe lume încă un copil.
- Ce anume te-a luat prin surprindere, ce nu a fost deloc cum te așteptai?
Nu îmi imaginam că voi fi stresată, că voi verifica de o mie de ori dacă respiră. Sau că treaba asta nu trece. Uneori, când e foarte liniște acasă, primul gând e că s-a întâmplat ceva grav
Naivă, îmi închipuiam că toate astea nu vor avea vreun efect asupra relației de cuplu. Noi suntem un cuplu construit pe distracție și libertate, ture de cățărat, biciclit și motociclit, nopți cu prieteni. Când dai toate astea la o parte și pui în loc doar nesomn și stres e foarte ușor să te îndoiești și să te îndepărtezi. Dacă aș lua-o de la capăt, aș fi infinit mai atentă la cel de lângă mine.
- Ce crezi că te-ar fi ajutat să mai știi înainte de a fi mamă?
Că vina e un sentiment universal și mai toți părinții se întâlnesc cu starea asta. O dată ce înțelegi că nu e ceva în neregulă cu tine, cred că te lupți cu alte arme.
Și m-ar fi ajutat să învăț să îmi ascult instinctele și să nu fac lucruri la presiunea altora- de exemplu să înțarc la un an și două și luni. Intuiția mea era că dacă-i mai dădeam una-două luni, s-ar fi petrecut mai blând și mai cu respect. Sau să apelez la o bonă part-time când am născut a doua oară. Alice avea nevoie mare de mine și de tatăl ei, nu de un străin, adică de încă un element care să-i dea peste cap viața pe care o știuse în primii ei doi ani.
- Eu vorbesc pe site despre diverse lucruri pe care mamele le pot face pentru a avea poftă de viață. Tu cum stai la acest capitol? Așa cum îmi pari mie, ești o persoană tonică, cu energie și cu dragoste mare pentru meseria și pentru familia ta. De unde te încarci?
Ca toate mamele, aici sufăr poate cel mai mult, căci e ultimul capitol pe lista priorităților. Alerg ca să îmi găsesc liniștea, apoi la final de antrenament bag și niște muzică zgomotoasă ca să mă descarc de nervi.
Mă simt excelent când pictez cu Alice. E momentul nostru și mereu îmi amintește ce liberă mă simțeam cu pensulele și culorile în copilărie.
În rest, din păcate frec telefonul până târziu în noapte, ca să nu rămân în urmă. Ascult podcasturi, citesc ce scriu colegii mei, scriu fragmente. Sunt 2-3 ore care mă obosesc și sigur mă fac să dorm prost, dar nu le găsesc loc în alt moment al zilei și nu mă îndur să mă trezesc la 5 pentru acest me time (nota: am încercat, dar mereu s-a nimerit să se trezească fie Vic bebe, fie amândoi o dată și să izbucnească iadul la puterea a doua)
- Cum se împarte timpul tău acum, între cei doi copii și jobul tău la DOR? Care sunt proiectele tale acum?
Am redus motoarele din noiembrie 2017 când s-a născut Vic. Împreună cu colega mea Oana Sandu, găzduiesc podcastul mame. Predau un seminar de jurnalism narativ o dată pe săptămână la Facultatea de Jurnalism din București. Și rareori scriu. Mi-e dor, am zeci de idei dar încă nu am când să fac teren și să-mi fac meseria ca înainte.
Așa că în timpul săptămânii sunt acasă cu Vic. După amiaza o luăm pe Alice de la grădiniță, parc, casă. În weekenduri se întâmplă să mai lucrez, dacă am ceva de recuperat, dar încerc pe cât posibil să nu. Căci îmi e tot mai evident câtă nevoie au copiii de timp petrecut împreună ca familie, fără ochi pe ceas sau mail.
Încerc așadar să încetinesc și să nu mă frustrez că încetinesc.
- Ce tip de informații consideri tu că o viitoare mamă ar trebui să caute prioritar înainte de naștere? Dar după naștere?
Uite, informațiile astea despre ce semnifică onomatopeele nou-născuților au fost de mare ajutor. Și consultantul în alăptare care mi-a dat încredere în corpul meu și în copil și m-a liniștit când era să sun la salvare după prima regurgitare.
Cred că ar trebui să-și caute forme de suport, fie fizic sau online. Oameni cu care să vorbească, oameni pe care-i poate chema să țină bebelușul 10 minute ca să facă un duș fără panică, oameni care să-i aducă de mâncare, să o sune și să o cheme la plimbare. E foarte ușor să te izolezi și să crezi că nimeni nu se gândește la tine după ce ai născut. Dar dacă îți pregătești gașca și familia pentru momentul ăsta și le ceri să-ți fie aproape explicându-le realist nevoile tale, ai o plasă de siguranță.
- Ai un mesaj pentru mamele care sunt la începutul acestui drum?
Nu există răspunsuri corecte. Respiră, încearcă să nu uiți că aproape orice poate fi privit și cu umor.
