Este dimineață. Deschid larg geamul mare… 

Așez salteluța de yoga, încă îi simt aroma subtilă de cauciuc. Uneori, pornesc muzica în surdină, alteori mă las doar să aud păsările. 

Mă așez în plank. Nu mi-am propus să o fac cu greutăți, însă pe spatele meu se așază grațios puiul cel mare. Mă așez în downward dog. Nu mi-am propus să fac variații, însă brusc am devenit un soi de tunel, prin care trece victorios copilul cel mic. 

Practic yoga aproape în fiecare dimineață de mai bine de 8 ani. Iar de 4, cu companie. Este unul dintre puținele obiceiuri care îmi amintesc de cine eram înainte. Mă ajută să țin strânsă legătura cu Andra de atunci, pentru că Andra de acum este, în primul rând, mamă. Este un obicei cu rol de punte între atunci și acum, sau altfel zis, între femeie și mamă. Punțile mă ancorează în prezent, îmi întăresc viziunea a ce vreau să fiu și mă ajută să mă cunosc mai bine. Mă ajută să mă ridic când sunt demoralizată și să îmi amintesc ce vreau și ce am nevoie atunci când sunt epuizată.

Îți amintești cine erai tu? Poate îți plăcea să pictezi. Poate îți plăcea să călătorești singură. Poate îți plăcea să asculți muzică tare la 7 dimineața, în timp ce te îmbrăcai să mergi la birou. Poate alergai în fiecare seară 5 km sau poate doar stăteai trează până la 3 dimineața absorbită să termini o carte sau un nou sezon din episodul preferat. Poate erai mai umană, fără să îți dai seama. “Mămicenia” vine cu interminabile bucurii, însă vine, de asemenea, cu presiunea de a fi un fel de semizeu. Cineva mic te privește în fiecare secundă, vrând să fie exact ca tine. Dacă nici asta nu e o provocare să fii cel mai bun tu, atunci nu știu care ar putea fi.

Poate că ce se schimbă cel mai mult în noi este cantitatea de vină pe care o simțim, atunci când ne zbatem între cele două euri, cel de mamă și cel de femeie-din-afara-mamei. Pentru că nu este perfect atunci când suntem numai pentru ei, însă nu este perfect nici când suntem numai pentru noi. Și atunci începe lupta pentru echilibru, însă luptele, știm cu toții, nu duc spre liniște și claritate. Poate îți dorești să găsești echilibrul între lucru și familie, poate încă stai cu cei mici acasă și atunci dorești să găsești echilibrul între împlinirea nevoilor tale și împlinirea nevoilor familiei. Oricum ar fi, ai putea să înlocuiești lupta cu dansul, de pe un picior pe altul. Tandru, șmecherește, păcălindu-te pe tine că o să fie bine, până înveți să faci să fie. Pentru că echilibrul nu este finalul unei curse. Este, de fapt, călătoria în sine. Mereu apar concepte noi în viața noastră, pe care trebuie să le reintegrăm. Personalitatea noastră este în mod constant modelată, așa că ne adaptăm constant la acest proces.

Când suntem atât de grăbiți să ne trăim viețile ca să nu pierdem nimic, uităm să fim. Să respirăm, să privim în jur și să trăim în ritmul nostru. Să ne dăm timp să ne bucurăm de toate momentele pe care le trecem compulsiv în listele noastre și să ne acordăm la esența noastră, de femei devenite mame.

Când ai tăi sunt doar niște bebeluși tot ce îți dorești este să dormi lângă ei și să privești fiecare respirație a celui mic. Asta îți pare atunci un mod de viață sustenabil, și la drept vorbind, nici nu prea ai mai avea resurse pentru altceva. Corpul uman este fantastic atunci când îi ascultăm instinctele, iar grija de copil este adânc tipărită în amprentele noastre, pentru a ne asigura că supraviețuim ca specie. Să fiu sinceră, când aveam un singur pui mic, care mai și dormea o mare parte din zi, nu simțeam că nu îmi e suficient timpul. Abia când a venit al doilea, m-am specializat în jonglerii: cu orele, cu glumele, cu împăcările. Simt că am de învățat de la ei zi de zi și uite așa aflu din ce în ce mai mult și despre mine. Iar atunci când îmi este greu, iau o pauză. Și fac unul dintre următoarele lucruri.

Cum ne regăsim echilibrul?

1. Yoga. Sau orice te face conștient de propriul corp, de propriile limite. Căci, la urma urmei, stai ascuns într-un trup, care se poate întinde doar până în vârful degetelor.  
2. Ne conectăm cu sinele. Plimbările în natură, privitul răsăritului, statul pe iarbă, ascultatul păsărilor ne ajută să fim, să nu mai fugim în goana de a face. Pentru că feminitatea noastră încolțește cel mai frumos atunci când ne dăm voie să simțim și ne bucurăm de simplul fapt de a fi.
3. Ritualurile. Importanța structurii zilei nu este de neglijat. Atunci când avem niște repere de care să ne agățăm, orice zi, oricât de fără speranță am vedea-o să fie una reușită, trecem prin niște lucruri care ne fac plăcere și ne aduc disciplină. În plus, avem și satisfacția că am reușit să facem lucruri. Despre puterea ritualurilor am mai scris aici și aici – și, cu siguranță, voi mai scrie.
4. Scriem. Conștientizăm. Fără judecată. Observăm. Medităm. 
5. Facem lucruri care ne plac. Nu ar trebui să treacă nici măcar o zi în care să nu facem ceva care să ne facă să râdem. Să ne bucure sufletul. Să ne contopim cu activitatea, să fim doar acolo și atunci, să fie momentul care ne inspiră și care ne dă restart.
6. Să găsim un moment moment de solitudine. Adică eu cu mine. Fie că e dimineața devreme și sacrifici 5 minute de somn, fie că 5 minute după ce adorm copiii, fie că îți asculți gândurile atunci când altcineva stă cu cei mici.
7. Flexibilitate. Ultimul lucru de care ai nevoie este presiune suplimentară. Nu toate zilele vor fi la fel, nu mereu vei reuși să faci tot ce îți propui și asta poate fi o ocazie bună să reevaluezi timpul pe care îl ai și să îți reordonezi  lista de priorități. Au existat perioade în care reușeam să alerg 30 de minute 2-3 dimineți pe săptămână. Perioade în care nu aveam unde să fac yoga dimineață (cameră mică la cazare) și mă “consolam” cu yoga pe plajă, la apus. Acestea sunt exact ocaziile care îți permit să afli cât de adaptabil ești. Ocaziile care îți dau voie să faci dintr-o zi obișnuită, acea zi în care lucrurile au stat complet diferit, iar tu te-ai descurcat așa de bine.
8. Ai grijă de corpul tău. Mănâncă sănătos, odihnește-te, mișcă-te.
9. Folosește listele, golește-ți capul de gânduri. Folosește-le pentru mai multă claritate și perspectivă.

Puii ăștia de om pot scoate ce e mai bun din noi, dacă îi lăsăm, însă, de multe ori, chiar scot ce e mai bun din noi, așa că noi nu rămânem cu mare lucru. Dacă am învățat ceva în cei 4 ani de când sunt mamă (să zicem 5 cu tot cu perioada de sarcină), acest lucru este că într-o familie, mama este vibrația. Atunci când eu am o zi bună, totul se modelează minunat în jurul meu, atunci când eu am pierdut firul, totul ia o întorsătură aiurea. S-a întâmplat să îmi găsesc un echilibru de multe ori. Să îmi placă zilele mele de la început până la final. S-a întâmplat și să îl pierd. Și să o iau de la capăt. De fiecare dată mai ușor. De fiecare dată cu mai mult zâmbet. Cu încredere și cu toleranță, ca o adevărată femeie care a devenit mamă.

Guest post by Andra Cazacu owner www.prafdestele.com

Andra se descrie ca fiind „pasionată de viață și permanent preocupată de evoluția proprie. Mamă de 2 băieți pe care îi iubeste până la cer, care ii învață constant că diferența dintre imaginație și realitate e doar un pas.”

Mulțumesc, Andra!